test de angajare

Primul test de angajare: Proba CV

Multimea de exploratori ai spatiului online in cautarea unui loc de munca ar putea sa bage mana in foc pentru urmatoarea afirmatie: CV-ul trebuie sa fie cat mai original, pentru a se putea face remarcat din marea de alte aplicatii la postul mult visat. Si atunci, ajungi sa te intrebi total debusolat de ce CV-ul tau, original de fel, dispare parca intr-o gaura neagra si invitatiile la interviu se incapataneaza sa intarzie…

De vina pentru conul de umbra in care se afla multe dintre CV-urile candidatilor pe un anumit post sunt softurile de triere, care aleg doar candidatii potriviti pentru job, iar pe ceilalti il inlatura. Dupa ce criteriu se face trierea de catre aceste softuri? Un lucru pot sa iti spun sigur, in niciun caz dupa originalitate…

Test de angajare, dupa  cuvinte cheie

Spuneam ca originalitatea, complexitatea conturarii unui profil cat mai potrivit pentru jobul la care ai aplicat, nu este criteriul dupa care softurile departajeaza candidatii. Trierea se face, in mod deloc original daca e sa ma intrebati pe mine, dupa anumite cuvinte cheie, care ar trebuie sa se regaseasca in textul CV-ului.

Potrivit publicatiei americane Wall Street Journal (WSJ), pentru a face fata numarului mare de CV-uri primite, marile companii sorteaza CV-urile cu ajutorului unui soft ce scaneaza documentele si cauta anumite cuvinte cheie, cuvinte despre care responsabilii cu resursele umane din cadrul companiei cred ca ar trebui sa se regaseasca in ele.

Desi pretul unui astfel de soft poate atinge niveluri destul de usturatoare (intre 5.000 si cateva milioane de dolari), 90% dintre marile companii folosesc  un asemenea program, in vederea recrutarii viitorilor angajati. Nici situatia din companiile mici nu este roz in cazul in care te hotarasti sa aplici la o astfel de companie. Desi companiile de dimensiuni reduse nu folosesc de cele mai multe ori softuri de triere a CV-uilor, se pare ca doar 20% dintre managerii de HR din aceste companii citesc toate CV-urile aplicantilor de pe un anumit post, iar aproape jumate se uita doar pe cateva.

Dar sa ne intoarcem de la responsabilii HR lenesi la softurile harnicute, care ne pun bete in roate la angajare…

Cine pica primul test de angajare?

Sa vedem ce spune despre softurile de triere a CV-urilor un manager de HR de la IBM:

„Aceste masinarii scaneaza CV-urile dupa cuvinte cheie, dupa fostii angajati, anii de experienta si scolile urmate de candidati, dupa care se face o ierarhizarea a acestora. Cei care sunt in coada listei nu trec la urmatoarea etapa.”

Ce e de facut atunci? Cum pot candidatii sa treaca de acest groaznic prim test de angajare? Sfatul recrutorilor pentru cei care aplica online la un anumit job este sa foloseasca in CV cuvintele cheie din anuntul de angajare si sa redacteze un CV foarte simplu, pentru a nu zapaci sistemul. In ceea ce priveste originalitatea, ea nu intra in criteriul de selectie, cel putin nu in criteriul softurilor despre care am vorbit aici.

La cum arata lucrurile, va trebui sa ne „cosmetizam” CV-ul pentru fiecare job dorit in parte. Adio aplicare in masa cu ajutorul siteurilor ejobs, bestjobs si altele cu acelasi specific!