Finanțele descentralizate au fost, mult timp, un teritoriu pe care instituțiile mari l-au privit de la distanță. Ideea, în sine, e simplă: servicii financiare construite pe blockchain, unde regulile sunt scrise în cod și se aplică automat, fără lanțul clasic de intermediari.

Problema a fost că, între o demonstrație tehnică și o infrastructură pe care o poate folosi o bancă, se întinde un șir de condiții greu de negociat: execuție predictibilă, risc controlabil, lichiditate suficientă și un cadru de conformitate compatibil cu lumea reală.

Textul de față pornește de la analiza publicată de https://cryptology.ro, site știri crypto, care urmărește cum se maturizează DeFi și de ce 2026 e văzut ca un an de cotitură pentru intrarea capitalului instituțional.

De ce au ținut instituțiile distanța?

Când o instituție mișcă sume mari, nu își permite surprize. În piețele tradiționale, un ordin consistent se execută, de regulă, într-o zonă de preț relativ stabilă, iar costurile sunt estimabile. În DeFi, aceeași operațiune poate ajunge să arate diferit, mai ales în momentele în care rețeaua este aglomerată sau lichiditatea dintr-un pool nu este suficient de adâncă.

Un punct sensibil este MEV, prescurtare de la Maximum Extractable Value. În termeni simpli, cei care includ tranzacțiile în blocuri pot influența ordinea lor, iar asta poate crea situații în care cineva profită din poziționarea înaintea unui ordin. Pentru utilizator, rezultatul se simte ca o execuție mai proastă decât cea anticipată, deși totul rămâne perfect valid din punct de vedere tehnic.

În aceeași zonă intră slippage, diferența dintre prețul pe care îl vezi când inițiezi tranzacția și prețul la care se finalizează efectiv. Un trader de retail poate accepta variații mici. Pentru un fond, chiar și o abatere aparent modestă, repetată de câteva ori sau aplicată pe volume mari, devine o problemă de guvernanță internă și de raportare.

Apoi apare eficiența capitalului. Multe protocoale DeFi de împrumut cer supracolateralizare, adică garanții mai mari decât suma împrumutată. Uneori, nivelul poate urca în jurul a 150% sau chiar mai sus. Pentru un jucător mare, capitalul blocat în garanții este capital care nu mai produce în altă parte. Din perspectiva unei trezorerii instituționale, asta înseamnă cost de oportunitate.

Cel mai complicat rămâne, totuși, capitolul legal și de conformitate. DeFi s-a dezvoltat într-un mediu pseudonim, bazat pe adrese de portofel, nu pe identități verificate. Instituțiile funcționează sub reguli stricte KYC și AML, iar un pool public, în care lichiditatea oricui se amestecă la un loc, ridică întrebări incomode: cine este contrapartida, cum se evaluează riscul de spălare a banilor, ce se întâmplă dacă un smart contract este compromis și cine răspunde.

Ce aduce 2026: DeFi devine mai previzibil, mai lichid, mai compatibil

Direcția comună a proiectelor care trag DeFi spre zona instituțională este reducerea incertitudinii. Nu e vorba doar despre randamente, ci despre mecanisme care fac execuția mai curată, lichiditatea mai profundă și riscul mai ușor de măsurat.

Cotații private și rute de execuție mai sigure

O schimbare importantă este folosirea mecanismelor de tip Request for Quote, prescurtat RFQ. În loc ca un ordin mare să intre direct într-un pool automatizat, unde poate mișca prețul și poate amplifica slippage-ul, instituția poate cere cotații private de la market makeri validați. Practic, primește un preț ferm, iar tranzacția se execută la acel preț, cu mai puține surprize.

Acest model nu elimină lichiditatea publică. Mai degrabă, o completează. Tranzacțiile mici pot rămâne pe traseul clasic al AMM-urilor, în timp ce volumele mari sunt rutate spre execuție privată. Rezultatul seamănă mai mult cu felul în care funcționează piețele OTC din finanțele tradiționale, unde discreția și controlul execuției contează.

Potrivire off-chain, decontare on-chain

O altă abordare împarte fluxul în două: potrivirea ordinelor și descoperirea prețului se pot face off-chain, într-un mediu rapid și mai puțin expus, iar decontarea finală rămâne on-chain, acolo unde ai transparență și un registru imuabil. Pentru instituții, combinația aceasta poate arăta ca un compromis sănătos între viteză și auditabilitate.

În acest context, este amintit Aori, un proiect care folosește această logică pentru a combina potrivirea rapidă cu finalitatea pe blockchain. În paralel, protocoale de derivate precum Perpetual Protocol și Synthetix lucrează cu mecanisme de marjă și garanții calculate automat, bazate pe date livrate de oracole. Pentru un manager de risc, contează că regulile sunt clare și repetabile, nu negociate de la caz la caz.

Infrastructură pentru ordine mari și piețe mai fluide

Când volumele cresc, nu mai ajunge un smart contract corect. Devine esențială infrastructura pe care circulă ordinele. Orbs este prezentat ca un strat de infrastructură gândit să ajute protocoalele, mai ales pe zona de derivate, să obțină execuție cu slippage mai redus și acces la lichiditate mai adâncă, inclusiv prin integrarea unor surse din afara lanțului.

Tot aici se discută și despre rețele orientate spre performanță, precum Sei și Monad, care urmăresc să susțină tranzacționarea la viteză mare prin arhitecturi mai eficiente, inclusiv procesare paralelă. Pentru instituții, aceste detalii nu sunt un moft tehnic. Ele se traduc în costuri, latență și fiabilitate.

Oracole mai robuste și date mai greu de manipulat

Orice sistem DeFi depinde de date. Prețuri, rate, indici, toate ajung în contracte prin oracole. Chainlink este adesea tratat ca reper tocmai pentru că pune accent pe redundanță și rezistență la manipulare. În momentul în care datele sunt credibile, întregul mecanism, de la lichidare la calculul marjei, devine mai stabil. Pentru un actor instituțional, asta înseamnă reducerea unui risc operațional care altfel ar fi greu de acceptat.

Încotro duce această maturizare?

Dacă execuția devine mai predictibilă, lichiditatea mai inteligentă, iar datele și conformitatea mai solide, DeFi încetează să fie doar un spațiu pentru experimentatori. Începe să arate ca o infrastructură financiară alternativă, capabilă să deservească și actorii tradiționali, cu condiția să respecte aceleași standarde de risc.

Un efect posibil este accelerarea tokenizării activelor din lumea reală, de la obligațiuni și acțiuni până la alte instrumente care pot fi administrate și tranzacționate on-chain. În scenariile optimiste, procese lente, precum decontările internaționale sau gestionarea garanțiilor, ar putea fi simplificate prin smart contracte, cu un plus de transparență și cu costuri operaționale mai mici.

Frânele nu dispar peste noapte. Reglementarea rămâne diferită de la o jurisdicție la alta, iar securitatea smart contractelor continuă să fie testată, uneori dur, de incidente și exploituri. În plus, volatilitatea pieței crypto nu este un detaliu, ci un factor care influențează direct apetitul pentru expunere al administratorilor de capital.

Mihai Popa, jurnalist și analist la Cryptology.ro, crede in articolul https://cryptology.ro/adoptarea-defi-de-catre-marile-institutii-financiare-ce-se-schimba-in-2026 ca cheia anului 2026 este schimbarea de ton: DeFi nu mai încearcă să seducă instituțiile cu promisiuni, ci să le ofere o infrastructură mai previzibilă, cu execuție mai curată, risc mai bine cuantificat și un drum mai realist către conformitate.