Când vine vorba de amenajarea grădinii pentru distracțiile care vor avea loc în timpul verii, piscina este obiectivul central. Fie că optați pentru o piscină gonflabilă sau pentru o piscină construită, cert este că  există nenumărate idei artistice și plăcute din punct de vedere estetic prin care puteți amenaja zona dedicată piscinei.

Iată, în rândurile care urmează, câteva modalități prin care vă puteți pregăti grădina pentru distracțiile și petrecerile din timpul sezonului cald:

Creați o oază de relaxare

În gama amplă de piscine România veți găsi mai multe tipuri convenabile de piscine cu care vă puteți echipa grădina. Piscina va deveni rapid soluția cea mai la îndemână pentru a vă răcori în lunile fierbinți de vară.

Cu amenajarea potrivită, poate transforma grădina într-un adevărat refugiu în aer liber. Indiferent dacă doriți să achiziționați o nouă piscină sau să îmbunătățiți amenajarea în jurul celei existente, puteți pune în aplicare mai multe idei de amenajare pentru a vă crea un spațiu de relaxare cu adevărat uluitor în propria grădină.

De exemplu, puteți planta flori în jurul piscinei pentru ca albastrul apei să devină și mai profund, iar piscina să fie mai primitoare. Tufișurile luxuriante plantate în jurul perimetrului piscinei o vor încadra foarte plăcut și vor distrage atenția de la materialul din care este fabricată piscina.

Copacii, florile și tufișurile, de la iriși, crini de toamnă și până la Weigela vor crea o amenajare naturală în jurul piscinei, ceea ce este de dorit.

Puneți accentul pe divertisment

Gândiți-vă la cum va arăta zona piscinei seara. De exemplu, lumânările plutitoare pentru piscină pot ajuta la crearea unei stări de spirit relaxante și la crearea unei mediu primitor sau chiar romantic. Mai mult decât atât, aceste lumânări pot evidenția elemente de peisaj și de design care altfel ar dispărea în întuneric.

Ceea ce mai puteți face este să amplasați câteva lumini solare în jurul piscinei. Mai multe corpuri de iluminat de exterior permit controlul de la distanță pentru o iluminare rapidă, iar becurile își pot schimba culoarea, ceea ce contribuie la sincronizarea stării de spirit și a atmosferei cu orice tip de eveniment.

Mențineți amenajarea simplă

Nu este necesar să vă complicați pentru a obține un rezultat de mare efect. De multe ori, atunci când menținem lucrurile simple, obținem un impact uluitor.

O peluză impecabilă în jurul unei piscine gonflabile sau un model de pavele geometrice închise și deschise la culoare în jurul unei piscine construite pot transforma zona piscinei într-un spațiu modern și rafinat. Pentru a completa aspectul, puteți recurge la primii doi pași, și anume plantarea câtorva tufe de verdeață și a unor lumini de exterior.

Intimitatea este prioritară

Tufișurile și copacii plantați în zona piscinei îndeplinesc un dublu scop. Pe de o parte, creează un spațiu atrăgător și primitor, iar pe de altă parte, pot funcționa ca un perete natural de intimitate.

Atunci când alegeți copaci sau tufișuri de plantat în zona piscinei, optați pentru plante care sunt ușor de întreținut și care, la maturitate, au forma și proporțiile adecvate spațiului. Puteți lua în considerare, de asemenea, culoarea, textura și parfumul cu care vor învălui zona piscinei.