Goana catre un salariu mare si frumusetea uitata a vietii

Zi-mi ce salariu ai, sa-ti zic ce pofte ai!

Am locuit la un moment dat cu trei prietene. Toate patru eram angajate, fiecare cu salariul, fiecare cu piticii pe creieri. Nivelul salarial era usor de sesizat in functie de numarul de rafturi pline de haine „belonging to X-uleasca”.

Salariul fiecareia se putea la fel de bine evidentia prin numarul de perechi de pantofi „posedat” de fiecare. Mai era si frigiderul in care gaseai un mix ametitor de alimente: de la slanina pana la file de papagal ecologic. 😉

Degeaba mi-au marit salariu, ca mie tot nu-mi ajunge!

Si una din prietene imi zice: „ma descurcam mai bine pe vremea in care salariul meu era de patru ori mai mic”. Oare sa fie adevarat? Ideea de baza a salariului este urmatoarea: oricat de multi bani ai avea, niciodata nu sunt suficienti. Cu cat creste salariul, cu atat cresc si standardele, se inmultesc mofturile si creste si pofta de un salariu mai mare.

Nu iti mai place salamul de Sibiu, vrei salam italienesc. Nu mai poti purta aceeasi pereche de pantofi de trei ori intr-o saptamana. Vrei inca o pereche de blugi, inca o bluza, inca un city break etc. Si toate bunurile pe care le ai isi modifica valoarea si cu cat ai mai multe lucruri de calitate, cu atat vrei mai multe.

Destinatia finala: Un salariu de vis!

Sunt convinsa ca te-ai gandit de multe ori care este salariul ideal? Salariul ideal, in limita unui vis de bun-simt, infipt relativ in realitate. Ce ar trebui sa iti permita acest salariu? Excursii lunare in Bora-Bora sau cate un city-break o data la doua luni?

Ar trebui sa iti permita acoperirea a doua rate la banca? Si daca esti propriul tau sef ce salariu iti oferi? Pana unde ai „merge” pentru acest salariu? Pana in panzele albe?

Ai grija sa nu te pierzi in acest drum cu destinatia: Salariul de Vis! Riscurile la care te expui sunt nenumarate. Salariu dorit – atrage dupa sine un vartej de responsabilitati muncitoresti, un munte de minusuri in viata personala si ura fata de timpul ireversibil.

Pune-ti centura de siguranta: urmeaza zborul spre salariu mult visat. Atentie: zbor cu turbulente!

Sa fim pesimisti si sa dam un exemplu negativ al unui angajat X, posesor de un card lunar alimentat cu un salariu „frumusel”. Cum e viata lui?

Ei bine, in primul rand acesta nu arata ca un om obisnuit! Laptopul si telefonul Smart sunt permanent atasate de dansul. Se trezeste dimineata, fumeaza 3 tigari la prima cafea, ignorand gastrita aparuta misterios de cand cu salariul frumusel. Ajunge la birou, este hipnotizat de monitor, nu aude, nu vede, este in intregime dedicat muncii.

De abia la noua seara isi da seama ca e singur in birou. Ajunge acasa, mananca niste file de papagal ecologic, scoate laptopul si mai face un raport pentru maine. Hainele, casa, masina, mancarea, poftele indeplinite nu ii folosesc la nimic. Nu are timp de ele. Este prea ocupat!

Merita sa-ti sacrifici viata pentru un salariu care sa-ti permita orice?

Sunt convinsa ca si tu cunosti cel putin un astfel de caz al unui angajat X. Asta daca nu esti X in persoana…Ar trebui sa invatam ca totul are o limita.

Salariul ideal trebuie sa fie acela care permite un echilibru elegant intre viata profesionala si cea personala. Inchei in cuvinte mai potrivite ale scriitorului Andrei Plesu, cuvinte gasite in cartea Despre frumusetea uitata a vietii.

„Se practica frecvent o investitie maxima de munca, pentru rezultate care nu se mai percep decat ocazional, in weekend, in vacanta, la pensie. Ai tot ce-ti trebuie, dar esti atat de istovit, incat nu-ti mai trebuie nimic din tot ce ai. La orizont, apare un tip de vitalitate care, paradoxal, submineaza (sau amana) pofta de viata. Nu mai ai bucurii. Ai „satisfactii”. Reusita profesionala intra in conflict cu bucuria de a trai. Lipsa de timp (blestemul de a fi mereu „ocupat”) suspenda, treptat, cel putin doua din componentele decisive ale unei existente depline: singuratatea si ragazul.”