Tarif de taxi mai mare. Vinovat: pretul carburantilor

Daca iarna aceasta companiile de taxi nu mai puteau face fata cererii din cauza vremii greu de indurat cu mijloacele de transport in comun, numarul de clienti din viitorul apropiat este posibil sa scada vertiginos, si nu doar datorita zilelor insorite. Conform Adevarul.ro, noul tarif de taxi unic in Capitala va fi de 1,8 lei/km, cel putin aceasta este intentia taximetristilor din Bucuresti care “nu mai pot rezista in conditiile actuale”.

Dar sa nu disperam, situatia ar putea fi si mai grava, din moment ce tariful maxim pentru taximetrie stabilit de Directia Transporturi a Primariei Capitalei este de 3,5 lei/km.

Un nou tarif de taxi, alaturi de alte schimbari

Se pare ca luni au fost introduse noi amendamente la Legea Taximetriei, care permit operatorilor majorarea cu 41 de bani a tarifului de taxi, punand capat chinuitoarei asteptari: “Aceasta majorare va obtine toate voturile in Parlament, suntem convinsi. De un an si jumatate asteptăm  sa se treaca la acest tarif, asta in conditiile in care benzina s-a scumpit de 6-7 ori pana acum”, spune Vasile Stefanescu, presedintele Confederatiei Operatorilor si Transportatorilor Autoritati din Romania (COTAR), citat de Adevarul.ro.

Cand se va intampla aceasta majorare? Conform reprezentantilor companiei As Taxi, cel mai probabil incepand cu luna aprilie, insa se pare ca noul act normativ va determina aparitia si unor probleme de alta natura: afectati vor fi taximetristii cu licente de Ilfov care opereaza in capitala deoarece, conform legii, operatorii de taxi nu-si vor putea desfasura activitatea decat pe raza localitatii de autorizare, lucru destul de… dificil de probat.

Noul tarif de taxi si metoda “cuartului”

Da, se pare ca nu doar noi, ci si taximetristii vor avea o viata din ce in ce mai grea: conform Adevarul.ro, numarul controalelor efectuate de inspectorii de la Registrul Auto Roman si de la Primaria Capitalei a crescut, si o data cu el si numarul sanctiunilor, cele mai multe dintre ele fiind determinate de ceea ce se numeste “metoda cuartului”. Pentru cine nu este familiarizat cu termenul, metoda presupune un dispozitiv care sterge memoria fiscal este atasat la aparatul de taxat, doar pornirile ramanand inregistrate. Rezultatul? Un TVA mult mai mic pentru compania de taxi.

In concluzie, indiferent de metodele practicate pentru a pagubi statul, noi vom scaoate mai multi bani din buzunar, atat pentru cursa, cat si pentru… bacsis. Vorba aia, macar 10 %, nu?