Proiecte de voluntariat – pentru cine si de ce?

In principiu, pentru toti cei care vor sa adauge puncte la capitolul “satisfactie personala” dar, cel mai important, pentru tineri si studenti. In 2011, Anul European al Voluntariatului este menit a-i face pe tineri, in special, sa inteleaga importanta pe care diverse proiecte de voluntariat o au pentru dezvoltarea abilitatilor si a experientei atat de necesare, dincolo de cursurile teoretice de la scoala.

Dar ce castigi din proiecte de voluntariat? Abilitati de comunicare, de lucru in echipa, de coordonare de proiecte si leadership (adica toate aspectele CV-ului tau care existau doar cu numele), prieteni noi si o arie larga de contacte importante, interactiune cu specialisti din domeniul tau, dezvoltarea profesionala, recomandari, experienta profesionala si de viata dar, mai ales, sentimentul de satisfactie al unei reusite…  cat de mici.

Cat de mult conteaza aceste proiecte de voluntariat pentru CV-ul unui tanar in cautarea unui post entry-level? Enorm.

Proiecte de voluntariat in Romania – mai importante decat diploma?

In vremuri dificile in care un loc de munca cat de cat apropiat de domeniul lor este mana cereasca pentru foarte multi absolventi de studii superioare, implicarea in proiecte de voluntariat reprezinta un aspect crucial: ele arata ca-ti poti asuma o responsabilitate ca ai reusit sa te adaptezi la un colectiv, sa depui efort pentru un obiectiv comun si sa gandesti dincolo de recompensa financiara. In lupta pentru un post entry-level, astfel de proiecte de voluntariat reprezinta un criteriu de departajare dintre doi candidati cu aceeasi diploma.

Cat priveste diploma, mai ales cea de masterat… aceasta este doar o dovada adiacenta a compentelor unui candidat, conform specialistilor in resurse umane, competente ce trebuie certificate in primul rand prin experienta. De fapt, ea este un criteriu de departajare doar pentru aproximativ 17%, conform unui studiu facut de DOCIS. Si mai e ceva: implicarea in proiecte de voluntariat este in sine o cerinta pentru admiterea la anumite programe de invatamant din tara si din afara.

Proiecte de voluntariat – cat de mult se implica tinerii?

Conform unui studiu realizat de Gfk Romania in anul 2010, numarul celor care s-au implicat in proiecte de voluntariat in ultimii 6-7 ani s-a dublat, in anul 2010 29% dintre tinerii romani declarand ca au desfasurat astfel de activitati in diverse domenii, cel mai “cautat” fiind protectia mediului inconjurator… preferinta validata de succesul important al proiectului “Let’s do it, Romania.”.

Odata cu adoptarea Legii Voluntariatului in 2001, forma de recunoastere publica, voluntariatul a cunoscut o crestere si in Romania, dar diminuarea finantarilor externe pentru dezvoltarea sistemului nonprofit si lipsa de sprijin a statului roman au dus la slabirea unui sector care, de altfel, s-a dezvoltat constant in ultimii 20 de ani.

Proiecte de voluntariat sau start-ul carierei: asociatiile studentesti

Asadar, dragi studenti, chiar daca orarul de la facultate nu va permite sa lucrati 8 ore pe zi, puneti-va bazele carierei prin implicarea in proiecte de voluntariat cu adevarat valoroase pentru dezvoltarea profesionala, oferite de organizatiile studentesti.

In data de 14 octombrie, se va organiza, la Biblioteca Metropolitana Bucuresti, Targul Organizatiilor Studentesti, eveniment care va aduce la un loc cele mai active 17 astfel de organizatii din Bucuresti, aflate in vanatoare de forte proaspete si talente dornice sa se afirme. Mult succes!